fbpx
Despre epilarea definitivă

Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre epilarea definitivă

Despre epilarea definitivă

Epilarea definitivă este în prezent una din cele mai populare metode de epilare din întreaga lume. O mulțime de femei, dar și de bărbați de pretutindeni apelează la epilarea cu laser pentru a scăpa de părul nedorit pentru o perioadă cât mai lungă de timp și pentru a obține o piele netedă și moale. Dacă vrei să optezi și tu pentru un astfel de tratament, ar fi bine să te informezi în prealabil ca să știi cum trebuie să te pregătești și ce așteptări ar fi bine să-ți faci.

Despre epilarea definitivă

În ce constă epilarea definitivă cu laser?

Tratamentele de epilare cu laser se desfășoară în mai multe ședințe. În general sunt necesare între două și șase ședințe în funcție de zona tratată a corpului. De asemenea și intervalul de timp la care au loc aceste ședințe diferă în funcție de zonă. Dacă este vorba de o zonă a corpului unde părul crește mai rapid, atunci se recomandă o ședință pe lună sau la două luni. Iar dacă este vorba de o zonă unde părul crește mai greu, ședințele pot fi rărite până la o dată la trei sau chiar patru luni.

În timpul ședințelor de epilare cu laserul, specialistul folosește un instrument special care emite un fascicul de lumină foarte puternic și îl poziționează deasupra zonei tratate. De cele mai multe ori, pentru o protecție sporită a pielii, se folosește și un gel cu efect de răcire, asta în cazul în care instrumentul de tratament nu este prevăzut din start cu un vârf special care să răcească pielea.

Laserul nu este deloc dăunător pentru piele, mai ales în cazul persoanelor cu o piele foarte deschisă, în schimb, poate cauza răni grave la nivelul ochilor și de aceea, specialistul s-ar putea să-ți recomande să porți o pereche de ochelari speciali de protecție în cazul tratării unei zone de pe față, cum ar fi zona de deasupra buzei superioare.

Ori de câte ori specialistul activează laserul, lumina acestuia trece prin piele și ajunge direct la rădăcina firului de păr pentru a-l arde. De aceea, s-ar putea să simți în acele momente o ușoară înțepătură sau o senzație de cald. De asemenea, atunci când acționează dispozitivul de răcire sau când aplică gelul special, s-ar putea să simți o senzație de rece. Dar disconfortul acesta dispare imediat, chiar și în timpul tratamentului când specialistul trece de la o zonă a corpului la alta.

Dacă ești o persoană cu o piele foarte sensibilă, s-ar putea ca specialistul tău să-ți aplice chiar și un anestezic total sub formă de creme, reducând astfel orice posibilă senzație de disconfort și permițându-ți să te relaxezi pe deplin.

Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre epilarea definitivă

Despre epilarea definitivă

Cât durează un tratament de epilare cu laserul?

Dacă ești o persoană cu o piele foarte sensibilă, s-ar putea ca specialistul tău să-ți aplice chiar și un anestezic total sub formă de creme, reducând astfel orice posibilă senzație de disconfort și permițându-ți să te relaxezi pe deplin.

Pe de altă parte, dacă este vorba de o zonă mai mare, precum spatele de exemplu, o ședință se poate întinde și pe parcursul unei ore întregi, mai mult chiar și decât la tratamentele cu ceară, dar și din acest punct de vedere vestea bună este că disconfortul din timpul procedurii este aproape inexistent.

Despre epilarea definitivă

Totul despre epilarea definitivă cu laser

Ce se întâmplă după o procedură de epilare cu laser?

Firele de păr asupra cărora s-a aplicat tratamentul cu laser nu cad imediat, dar scapi de ele după o perioade de câteva zile, maxim de câteva săptămâni. Inițial, s-ar putea să ți se pară că părul tău crește în continuare ca și înainte, dar vei observa odată cu trecerea timpului că devine din ce în ce mai rar.

În general, sunt necesare tratamente repetate pentru că creșterea și căderea părului au loc într-un mod ciclic și tratamentul cu laser funcționează cel mai bine atunci când foliculii de păr se află în stadiul de nouă creștere.

Rezultatele variază semnificativ de la persoană la persoană și sunt dificil de prezis. Majoritatea oamenilor se bucură de o piele fără păr pentru o perioadă de luni sau chiar ani de zile de la epilarea cu laser. Însă ceea ce trebuie să reții de la început este faptul că nici această metodă nu îți garantează îndepărtarea definitivă a părului. Dar chiar dacă eventual părul tău va crește din nou la un moment dat, să știi că el va fi mai fin și mai deschis la culoare, fiind șanse chiar să nu te mai deranjeze.

Pe de altă parte, unele persoane au nevoie de tratamente cu laser de întreținere pentru reducerea părului pe termen lung.

Articol: Totul despre epilarea definitivă cu laser

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top